Premiile Nobel, distincții născute din voința inventatorului dinamitei

Premiile Nobel s-au născut din voința inventatorului dinamitei, savantul și industriașul suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), grație unei clauze menționate în testamentul său redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri, informează AFP.

Industriașul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalități care s-au evidențiat în anul precedent pentru servicii aduse omenirii.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în zilele noastre echivalentul a 1,7 miliarde de coroane (197 de milioane de euro), au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public și binelui omenirii”.

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital inițial să fie repartizate astfel:

„O parte pentru acela care va fi făcut descoperirea sau invenția cea mai importantă în domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai remarcabilă în chimie; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte pentru acela care va fi produs în domeniul literar opera cea mai remarcabilă și cu o tendință idealistă; și o parte pentru acela care va fi acționat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, inițierea și multiplicarea congreselor pentru pace”.

Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriașului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.

În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii și comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet pe cel pentru medicină, Academia regală suedeză pentru științe decernează Nobelurile pentru fizică și chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

Pentru ca această problemă să fie reglată a fost nevoie de trei ani: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundație Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituții și comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înființare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru științe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziția Fundației Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.

În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 925.200 euro) și poate fi împărțit dacă există mai mulți laureați în aceeași categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

Cum a devenit Alfred Nobel, „comerciantul morții”, un veritabil „finanțist al păcii”?

Un anunț postat la mica publicitate și o eroare strecurată în textul unui necrolog – câteva rânduri simple – au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și, devenit ulterior, „părintele” celebrelor premii care îi poartă numele.

„Domn foarte bogat, în vârstă și cultivat, locuind la Paris, dorește să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară și menajeră” – prin acest anunț postat la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viața lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace și care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influențat pe industriașul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înființate celebrele premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunțului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân – avea în acel moment 43 de ani -, trăia liniștit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invențiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său și de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

„Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soție și se considera foarte urât”, a declarat jurnalistul american Scott London, considerat un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Bertha, contesa austriacă mai tânără ca Nobel cu 10 ani, nu a rămas în slujba industriașului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgență în țara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Însă prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

„Mulți s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea și dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul munițiilor și campioana păcii”, explică Scott London.

„Deși ar fi exagerat să spui că el a creat Nobelul pentru pace datorită ei, Bertha a avut cu siguranță o influență decisivă pentru a-l ajuta pe Alfred Nobel să înțeleagă și să sprijine apariția unei mișcări pacifiste în Europa”, a adăugat același jurnalist.

Bunicul jurnalistului american, Irvin Abrams, a ajuns în 1962 la concluzia că Bertha von Suttner a fost o persoană foarte importantă pentru Alfred Nobel, bazându-se în special pe corespondența celor doi.

„Informați-mă, convingeți-mă, iar eu voi face ceva mare pentru mișcare”, scria Alfred Nobel, semnându-și scrisoarea cu formula „Al vostru pentru totdeauna și pentru mai mult decât totdeauna”, salutând scrierile „amazoanei care se războiește atât de curajos cu războiul”.

Fascinația lui Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist „Bas les armes!/ Jos armele!”, devenit best-seller, și felul în care pacifista austriacă a înțeles contradicțiile personalității magnatului suedez, au fost și ele evidențiate.

În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: „Un gânditor, un poet, un om amar și bun, nefericit și fericit, dispus către superbe stări de spirit înălțătoare, dar și către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane, dar și profund neîncrezător în fața micimii de spirit născute din nebunia umană, înțelegând totul și nesperând la nimic”.

„În acest fel mi-ați apărut. Și cei 20 de ani care au trecut nu au făcut nimic pentru a șterge această imagine”, adăuga Bertha von Suttner.

În 1888, o altă coincidență l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunța decesul fratelui industriașului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: „Comerciantul de moarte a murit”. „Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri”, scria cotidianul francez.

„Alfred a fost oripilat când a citit acel articol și apoi a devenit obsedat de reputația lui postumă. După acel articol și-a schimbat testamentul”, a explicat Scott London.

La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriașului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.